O raza de soare, o plaja pustie, un suflet inchis, o inima franta,o floare uitata pe fereastra,un zambet captat in tine,o iubire rapita...toate au o singura chestie in comun, si anume faptul ca sunt singure, cu mici scapari ale socialului ,cei drept, dar totusi singure.
Si ar mai fi o chestie...faptul ca nimeni nu observa aceasta singuratate...nimeni nu vrea sa te ajute...Bine,ce-i drept doar prietenii adevarati ar putea obeserva aceasta singuratate,dar sunt putin si singuri si ei asa ca o putem denumi ca o "singuratate invizibila".
De altfel parerea mea despre singuratate este putin mai diferita:singuratate e acea traire care ne determina sa scapam din monoton, si sa iesim la suprafata unui nivel al unei ape ce repreprezinta cu adevarat viata.
Cu totii vrem sa ajungem la acest nivel, dar nimeni nu o arata cu adevarat, iar cel care indrazneste sa iasa din obisnuit devine ciudat, iar din ciudat, ajunge sa fie respins.
O nedreptate, dar una permisa si lasata sa persiste.Pierduta de directii...fara sens...fara culoare...fara o forma anume...singuratatea incepe sa devina o ciudatenie,dornica de a arata putin mai mult decat monotonul zilnic.
[Text inspirat].
