Pe malul marii stau acum,iar vantul extrem de rece imi despica parul impartindu-mi firu'n doua.În pustiul cristalin mă uit cu o sete inexprimabilă, mă uit în adâncul împrejurimilor şi doresc să văd luminiţe pe orizontul invizibil si misterios,dar nimic.Totul este stins lipsit de esenţă şi de ce-i mai bun pe lume. Un aer de dezmăţ intelectual se simte venind din depărtare, trezindu-mi gânduri grele şi temeri profunde. Secundele se succed sacadând pulsul, minutele cad pe rând ca nişte tunete ce anunţă iminenţa orelor unse ce au să vină...Din departare se zareste o luminita, ce trezeste fiori pe pielea mea,cu o viteza nemaivazuta.Lumina este din ce in ce mai puternica si se indreapta spre mine.Cand eram pe aproape de a crede ca lumea prinde o viata sau ceva asemanator ca nu totul din jur este transparent si candva cineva va face ceva pentru rezolvarea acestei probleme,luminita se mareste,ajunge deasupra mea insotita de un zgomot puternic ce picteaza lumea imaculata din jurul meu,valurile marii incep a sopti niste cuvinte intelese doar de ele,florile terminau jocul cantecelor si copacii se adunau si formau un vant din ce in ce mai puternic,imi dau seama ca luminita era un fulger si urma sa vina o furtuna...care sa stearga multicolorele visari ale mele.
Pur si simplu
RăspundețiȘtergereSuperb. ;x